Fostul internațional brazilian Diego, ajuns la 31 de ani, a semnat un contract valabil pe următorii trei ani cu Flamengo, potrivit unui mesaj postat pe Twitter de formația din prima ligă a Braziliei.
12 ani în Europa
Diego a ajuns la Flamengo din postura de jucător liber de contract, după despărțirea de Fenerbahce, și va încasa un salariu stagional de aproximativ 3 milioane de dolari.
Fostul jucător de la Juventus și Atletico Madrid revine astfel în campionatul Braziliei, după 12 ani petrecuți la echipe din Europa. În 2004, Diego a fost transferat de FC Porto, de la Santos, imediat după ce formația portugheză a câștigat Liga Campionilor. A mai jucat apoi la Werder Bremen și VfL Wolfsburg.
În perioada petrecută în Europa, Diego a câștigat 12 trofee, printre care Europa League și titlul în Spania, ambele cu Atletico Madrid.
Diego are de asemenea 36 de selecții și patru goluri pentru naționala Braziliei.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER